NordNews
Avem ce spune

Serviciul de Protecție și Pază de Stat anunță că a depus o sesizare la Procuratura Generală

Responsabilii din cadrul Serviciul de Protecție și Pază de Stat (SPPS) susțin că marți, 2 februarie, au sesizat organele de drept în legătură cu cazul înstrăinării terenului alocat pentru construcția de locuințe de serviciu pentru angajații instituției, scrie zdg.md

În context, reprezentanții SPPS anunță că au depus o sesizare la Procuratura Generală cu referire la terenul de 1,5 ha de pe strada Vasile Lupu 28, municipiul Chișinău.

Actuala conducere își dorește să elucideze toate circumstanțele în care acest lot a fost transmis în gestiune economică instituției în anul 2017, iar în anul 2020 a fost înstrăinat fără avizul Serviciului. Una din prioritățile actuale ale SPPS este să facă dreptate în acest caz și să reîntoarcă terenul. Totodată,  scopul Serviciului este ca la acest capitol, și nu doar, banii alocați de stat să fie cheltuiți corect, în interesul cetățeanului”, menționează responsabilii din cadrul Serviciului.

Tot aici, angajații SPPS susțin că „vor oferi tot suportul necesar și vor conlucra cu organele de drept pentru a stabili dacă au fost sau nu admise abuzuri de serviciu și dacă a fost cumva delapidat bugetul statului, iar dacă cineva s-a îmbogățit ilegal de pe urma acestor tranzacții – să fie atras la răspundere conform legislației”.

Potrivit SPPS, pe acest teren urmau să fie construite spații locative de serviciu pentru circa 100 de angajați ai instituției, acest fapt oferind nu doar facilitate și stimulare a angajaților, dar și o optimizare a cheltuielilor ce țin de chiria spațiilor locative.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata