NordNews
Avem ce spune

Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat 6,6 miliarde de lei în primele patru luni ale anului

Serviciul Vamal al R. Moldova a înregistrat încasări de 6,6 miliarde de lei în primele patru luni ale anului 2020. Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, suma este mai mare cu 78 milioane de lei, scrie agora.md

Doar în luna aprilie, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat 1,285 miliarde de lei, în luna trecută fiind perfectate 33.045 de declarații vamale și constatate 127 de încălcări ale legislației vamale.
Cele mai frecvente încălcări se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine, încălcarea termenelor de tranzit sau de depunere a declarației vamale, nedeclararea sau declararea neautentică a mărfurilor de larg consum.
Serviciul Vamal informaează că  în perioada vizată, au fost întocmite 38 de procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de 150 mii lei.
Totodată, pe parcursul lunii aprilie s-a constat o scrădere a fluxului de transport la hotare. Numărul acestora a constituit 44.237 de traversări.
Serviciul Vamal administrează Centrul Unic de Apel  – 022 788 888, unde pot fi obținute informații despre regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau înregistrate reclamații cu privire la eventuale abuzuri admise de către angajații instituției.

În scopul prevenirii răspândirii epidemiei de COVID-19, îndemnăm în continuare participanții la traficul transfrontalier să amâne călătoriile și să respecte indicațiile furnizate de autoritățile competente”, scrie în mesajul Serviciului Vamal adresat populației.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata