Serviciul Vamal este gata să extindă controlul comun la toate punctele de trecere a frontierei

Republica Moldova este gata să opereze controlul comun la toate punctele de trecere a frontierei, atât pe segmentul ucrainean, cât și pe cel românesc. Această măsură ar dinamniza substanțial fluxul de călători de ambele părți ale frontierei, scrie deschide.md.

Extinderea controlului comun și dezvoltarea capacităților antifraudă ale Vămii au fost discutate în cadrul întrevederii de ieri a Directorului Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, cu Șeful Misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM), Slawomir Pichor.

În cadrul discuțiilor, Vitalie Vrabie a menționat că Serviciul Vamal al Republicii Moldova va continua să promoveze conceptul de control comun atât la frontiera cu Ucraina, cât și la cea cu România. „Serviciul Vamal este pregătit să efectueze controlul comun în orice punct vamal. Suntem gata să ne pliem pe toate condițiile, dacă acestea sunt în beneficiul călătorilor și al operatorilor economici. Mai ales că, în unele situații, nici nu e vorba de investiții, ci doar de bună organizare și cooperare. Mizăm, în continuare, pe susținerea EUBAM și sper să reușim să extindem controlul comun în cât mai multe posturi vamale”, a menționat Directorul Serviciului Vamal.

În acest context, șeful Vămii a reamintit despre propunerea Serviciului Vamal de a începe extinderea controlului mixt cu postul vamal „Tudora”, care dispune de infrastructura necesară pentru găzduirea tuturor serviciilor partenere.

În replică, șeful EUBAM a declarat că: „Controlul comun s-a dovedit a fi un mecanism eficient la facilitarea comerțului și călătoriilor legitime, precum și pentru consolidarea securității frontierelor în regiune. Acest fapt a fost demonstrat de curând de lansarea cu succes a controlului comun în PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe. Misiunea EUBAM este dispusă în continuare să sprijine avansarea acestui concept.”

Amintim că, conform Acordului interguvernamental încheiat între Republica Moldova și Ucraina, în data de 6 octombrie 2017, controlul comun poate fi extins în toate punctele de trecere a frontierei comune. Actualmente, controlul comun este aplicat în șase puncte vamale, toate fiind la frontieră cu Ucraina. Este vorba despre „Criva-Mamalîga”, „Larga-Kelmențî”, „Briceni-Rossoșanî”, „Giurgiulești-Reni”, „Cuciurgan-Pervomaisc” și „Palanca-Maiaki-Udobnoe”.

Vitalie Vrabie i-a mulțumit șefului EUBAM pentru susținerea acordată pe acest palier și a declarat că autoritatea vamală din Moldova salută și susține orice demersuri menite să contribuie la asigurarea securității economice în regiune și la combaterea fraudelor vamale.

leave a reply