NordNews
Avem ce spune

Și-a mințit prietenul și l-a lăsat fără 50 de mii de euro. Un bărbat din Chișinău va sta mulți ani după gratii

Un bărbat din Chișinău va sta 10 ani după gratii pentru săvârșirea infracțiunii de escrocherie, comisă în proporții deosebit de mari. Totodată, acesta este privat de  dreptul de a ocupa funcții și de a exercita activități legate de administrarea și gestionarea banilor și altor bunuri materiale, pe un termen de 4 ani.

Mai exact, inculpatul a fost învinuit de către procurori, în baza probatoriului administrat că, în septembrie 2009, aflându-se în sectorul Buiucani al capitalei, prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul importării unui cap-tractor din Germania în Republica Moldova, a cerut și primit de la partea vătămată, care era un prieten de al său, bani în sumă totală de 50 000 euro, echivalentul a 837 415 lei, pe care i-a însușit în scopuri personale, nerealizând obligațiunea pentru care i-au fost transmiși.Precizăm că, la etapa de urmărire penală inculpatul a pledat nevinovat.

În ședința de judecată acesta nu s-a prezentat, eschivându-se, motiv pentru care a fost anunțat în căutare, respectiv judecata s-a realizat în lipsa inculpatului, însă cu participarea avocatului acestuia.

Menționăm că, la pronunțarea sentinței de condamnare, instanța de judecată a admis integral acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată. În acest sens, s-a dispus încasarea de la inculpat în contul părții vătămate a sumei de 50 000 euro și a dobânzii de întârziere în mărime de 78 573 lei. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"