NordNews
Avem ce spune

„Și primarii plâng câteodată”. De ce primarul satului Pelinia, raionul Drochia a trecut de la DA la ȘOR

Primarul satului Pelinia, raionul Drochia, Titus Sărăteanu ales pe listele Blocului „ACUM” (DA și PAS) a aderat la Partidul Politic „ȘOR”. Informația a fost confirmată pentru nordnews.md de serviciul de presă al PPȘOR. Potrivit unor surse avizate din cadrul Platformei DA și PAS din raionul Drochia, decizia lui Sărăteanu a fost determinată de supărarea acestuia pe cei de la ACUM.

 

Contactat telefonic, primarul satului Pelinia a refuzat să răspundă la întrebările jurnalistului nordnews.md, cu privire la plecarea sa din rândurile Partidului Platforma Demnitate și Adevăr și aderarea  la Partidul Politic „ȘOR”.

„ Am să revin cu un apel”, a precizat primarul.

Aceleși surse avizate din cadrul Platformei DA, formațiune politică din care a făcut parte Titus Sărăteanu, au meționat că alegerea primarului, a fost determinată de niște supărări și lipsa de ajutoare, pe care i-ar fi promis-o  Blocul „ACUM” după alegerile locale din 2019.

 

„El mi-a spus că are nevoie de bani pentru proiecte de infrastructură în satul Pelinia. Cei de la ȘOR i-au promis 4 milioane de lei pentru apeduct, canalizare și iluminat stradal. Îmi pare rău că acest om, care a lucrat la CNA,  s-a lăsat ispitit de banii lui „ȘOR””, a declarat  un membru al Platformei DA,  care a solicitat să-i fie protejat anonimatul.

 

Serviciul de presă al PP ȘOR a confirmat pentru NordNews, că Titus Sărăteanu se află sub oblăduirea formațiunii politice de ceva vreme. Mai mult, primarul satului Pelinia a fost surprins de reporterii nordnews.md, în ajun de opt martie, mai exact în data de 5 martie în apropiere din primărie satului, cum împărțea flori și ciocolate din partea PP „ȘOR” și felicita femeile.

Satul Pelinia din raionul Drochia este cel mai mare sat din nordul Republicii Moldova cu o populație de peste 7 mii de locuitori.

5 Comentarii
  1. Ghenadie spune

    Titus e ca o curva. Speram sa nu incalziasca mult locul in satul Pelenia

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"