Singapore a început testele pe oameni pentru un vaccin împotriva COVID-19 şi preconizează că acesta va fi administrat săptămâna viitoare unui număr de 100 de persoane, în cadrul unei prime faze care va dura până în octombrie, relatează Agerpres.ro.
Vaccinul, care a primit numele de „Lunar-Cov19”, este dezvoltat de Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Naţionale din Singapore şi de compania farmaceutică americană Arcturus Therapeutics, a informat sâmbătă cotidianul singaporez The Straits Times.
Deocamdată, la nivel mondial sunt testate pe oameni sau au primit autorizaţie în acest sens 26 de vaccinuri, în timp ce alte 139 se află în faza de investigare premergătoare testării pe oameni.
Potrivit EFE, Singapore a fost una dintre primele ţări după China – de unde provine virusul – în care s-au detectat cazuri de COVID-19. Ţara a acţionat rapid pentru a le combate, însă începând de la finele lunii aprilie virusul s-a extins la barăcile unde locuiau sute de muncitori necalificaţi străini.