NordNews
Avem ce spune

Singurele imagini de la Marea Unire din 1918, făcute de fotograful Samoilă Mârza

Aceste imagini sunt singurele, care arată ce s-a petrecut la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia care a consfinţit Unirea Transilvaniei cu România, scrie timpul.md. 

Consiliul Naţional Român din Alba Iulia l-a angajat pe fotograful din localitate, să imortalizeze momentele importante ale acestui măreţ act istoric al românilor, însă acesta nu s-a prezentat din motive lesne de înţeles, după cum a afirmat dr. în istorie Gheorghe Anghel.

Din această cauză lipsesc fotografiile cu aspectele mai importante din interiorul Sălii Unirii. Samoilă Mârza nu a avut posibilitatea de a efectua fotografii în interiorul Sălii Unirii deoarece nu a avut permis de intrare sau credenţional (mandat scris).

Numărul redus de fotografii de la acel mare eveniment a fost motivat de Samoilă Mârza, şi de timpul nefavorabil, dar mai ales de faptul că trebuiau “cărate”: aparatul, trepiedul, clişeele de sticlă, sursele de lumini etc. care erau foarte greu de transportat.

La începutul anului 1919 Samoilă Mârza a întocmit un album numit “Marea Adunare de la Alba Iulia în chipuri”. Importanţa şi valoarea acestui album documentar a fost sporită şi de faptul că un exemplar a fost depus de către delegaţia română la Conferinţa de pace de la Versailles.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata