NordNews
Avem ce spune

Sistemul catering de alimentare a copiilor în grădinițele de copii, extins cu susținerea echipei „Șor”

Echipa lui Ilan Șor a implementat în alte opt grădinițe din localitățile din raionul Orhei servicii de catering pentru hrana copiilor. Astfel, până în prezent, în 15 grădinițe din acest municipiu funcționează cu succes sistemul unic privind controlul calității alimentelor. Bucatele sunt preparate într-o bucătărie amenajată conform standardelor europene, alimentele sunt sănătoase, ca cele din restaurant.

Sistemul de catering privind alimentația în grădinițe a fost implementat acum doi ani, la inițiativa lui Ilan Șor, în instituțiile preșcolare din orașul Orhei. Proiectul reprezintă o premieră pentru țara noastră. Liderul Partidului „ȘOR”, deputatul Ilan Șor, ales pe circumscripția uninominală nr.18, dă asigurări că sistemul de catering va fi implementat în toate grădinițele din raionul Orhei.

„La doi ani de la lansarea acestui sistem, putem afirma cu încredere că proiectul și-a demonstrat eficiența și necesitatea. Din punct de vedere economic, acesta este rentabil, dar cel mai important e că micuții beneficiază de ceea ce este mai bun. Acest sistem urmează să fie aplicat în tot raionul”, a declarat Ilan Șor.

De alimente gătite ca la restaurant beneficiază și micuții de la grădinițele din comunele Puțintei, Chiperceni, Seliște, Step Soci, satele Susleni, Isacova, Neculăieuca și Bolohani. Sistemul de catering funcționează cu succes și în alte șapte instituții preșcolare din municipiul Orhei. Și vicepreședintele Partidului „ȘOR”, deputatul Marina Tauber, susține că experiența municipiului Orhei trebuie implementată în toată țara.

„Acum doi ani, în orașul Orhei a fost implementat pentru prima dată un asemenea sistem, care este o premieră pentru țară. Deja e ceva firesc, o normalitate ca în grădinițele din raionul Orhei să funcționeze asemenea sisteme. Sunt convinsă că ele trebuie să fie aplicate în grădinițele din toată țară. E nevoie doar de voință pentru a fi aplicat”, a menționat Marina Tauber.

La rândul său, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a menționat că echipa lui Ilan Șor din raionul Orhei reușește să implementeze cele bune proiecte sociale, care sunt demult așteptate de cetățeni.

„Hrana sănătoasă și calitativă oferită copiilor în grădinițe este baza unei națiuni sănătoase. Asta ne propunem în primul rând prin implementarea sistemului de catering la grădinițele din raion”, a spus Dinu Țurcanu.

Reamintim faptul că Ilan Șor a anunțat că, în 2022, va implementa un vast proiect de renovare a grădinițelor și școlilor din localitățile conduse de primari din partea Partidului „ȘOR”. În acest an, echipa lui Ilan Șor a reușit să amenajeze câteva zeci de terenuri de joacă pentru copii în satele conduse de primarii săi.

P.

Acest articol nu reflectă politica editorială a redacției portalului de știri Nordnews.md.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata