NordNews
Avem ce spune

Situația adăposturilor antiaeriene din Kiev este „critică”. Jumătate din cele verificate nu pot primi oameni

După a doua zi de verificări ale adăposturilor antieriene din Kiev, ministrul ucrainean al industriei strategice, Alexander Kamyshin, a anunțat că jumătate dintre cele controlate nu pot fi folosite, subliniind că „situația este critică”, scrie Libertatea.

„Au fost rezumate rezultatele celei de-a doua zile de lucru a comisiei pentru revizuirea adăposturilor din Kiev. În prezent, o treime din adăposturile din oraș au fost deja verificate. Situația rămâne critică: jumătate din adăposturile verificate nu sunt pregătite”, a anunțat oficialul ucrainean.

Concret, ministrul a precizat că 1.849 de adăposturi antiaeriene au fost deja verificate, iar dintre ele, 596 (32%) nu sunt pregătite pentru utilizare, iar alte 242 (13%) nu au putut fi deschise.

La rândul său, primarul capitalei ucrainene, Vitali Klitschko, a anunțat că până în dimineața zilei de luni, 5 iunie, au fost controlate peste 1.600 de adăposturi, iar 590 dintre acestea (37%) au fost găsite în stare proastă.

El a amintit, totodată, că anul trecut și anul acesta au fost alocate districtelor 1,2 miliarde de grivne (peste 30 de milioane de euro – n.r.) pentru construcția de adăposturi.

De asemenea, pe 3 iunie, Vitali Klitschko preciza că autoritățile au primit peste o mie de plângeri într-o zi de la locuitorii Kievului după ce a fost deschis un serviciu online privind starea adăposturilor din capitală.

Verificările adăposturilor antiaeriene ale Ucrainei au început după ce în noaptea de 1 iunie, trei persoane, printre care și un copil, au murit în timpul unui atac cu rachete asupra Kievului. Victimele au încercat să intre în adăpostul unei policlinici din cartierul Desnyansky, dar ușile erau închise.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"