Consilierii locali ai PSRM din satul Naslavcea, raionul Ocnița, părăsesc această formațiune politică și aderă la Partidul „ȘOR”, „singura echipă capabilă să schimbe viața în Republica Moldova”, după cum susțin aleșii locali, este specificat în comunicatul emis de Partidul Șor, scrie diez.md
Cei patru consilieri au semnat o declarație în care menționează că în situația critică pe care o parcurge Republica Moldova în ultima perioadă de timp, aleșii locali au rămas ultimul sprijin pentru cetățeni. Pentru a-și exercita corect și profesionist atribuțiile, ei au nevoie de sprijin și o echipă puternică, ceea ce nu mai există în ultimul timp în PSRM.
Din păcate, în ultimele luni situația s-a înrăutățit. Actuala conducere a PSRM este absolut dezorientată. Nu mai există viziune și un program concret, susținerea membrilor echipei și a oamenilor simpli. Actuala conducere PSRM nu-și mai realizează promisiunile pe care le-am făcut noi, membrii echipei, cetățenilor”, se arată în declarația aleșilor locali PSRM.
Ei spun că nu mai pot rămâne membri ai acestui partid atâta timp cât „interesele conducerii partidului nu au nimic în comun cu interesele, problemele și necesitățile cetățenilor”.
Amintim că în ultimele luni mai mulți primari și consilieri locali și raionali au părăsit PSRM și PDM, declarându-se nemulțumiți de acțiunile autorităților centrale și ale conducerii celor două formațiuni, și au aderat la Partidul „ȘOR”, despre care spun că este singura formațiune care își onorează angajamentele electorale.