NordNews
Avem ce spune

Socialiștii și comuniștii s-au supărat și au părăsit ședința Parlamentului

Socialiștii și comuniștii au părăsit ședința Parlamentului, după anunțul președintelui fracțiunii parlamentare Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, scrie Dosarmedia.md. 

Stimați colegi, deputați! Trei subiecte foarte importante au fost propuse spre dezbatere astăzi, în țedința plenului, de către blocul Comuniștilor și Socialiștilor. Dumneavoastră, majoritatea parlamentară nu ați binevoit să întroduceți nici un subiect pentru aceste discuții. De aceea noi vom utiliza dreptul nostru legal, în semn de protest, să nu participăm astăzi la ședința plenară și părăsim sala”, a declarat Greceanîi.

Socialiștii și comuniștii sunt nemulțumiți deoarece trei inițiative nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi incluse în ordinea de zi.

Printre solicitările socialiștilor și comuniștilor a fost și audierea conducerii ANRE, în contextul scumpirilor carburanților, din ultima perioadă.

Socialistul Vlad Bătrîncea a acuzat PAS că nu-și dorește audierea pentru a nu-i demite din funcție. Mihai Popșoi a răspuns că, de fapt, socialiștii ar încerca acest lucru, întrucât nu sunt puse la punct procedurile de a-i demite pe aceștia.

„Socialiștii vor să-i demitem ilegal, apoi să meargă în instanță și să câștige”, a acuzat Popșoi.

Amintim că, deputații s-au întrunit în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse 9 subiecte, printre care și proiectul de lege pentru modificarea Constituției Republicii Moldova.

La fel, deputații ar urma să examineze proiectul pentru modificarea Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiție, dar și proiectul de hotărâre privind desemnarea unor membri ai Comisiei Electorale Centrale.

Tot în cadrul ședinței, urmează a fi dezbătute proiecte din domeniul social, cum ar fi proiectul pentru modificarea Legii privind sistemul public de pensii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata