Șofer din Briceni, condamnat la închisoare după ce a fost prins pentru a treia oară beat la volan

Un bărbat, prins pentru a treia oară în stare de ebrietate la volant, a fost trimis în închisoare pentru 5 luni. Totodată, șoferului i-a fost aplicată interdicția de a conduce mijloace de transport timp de 2 ani.

Bărbatul, originar din raionul Briceni, cu vârsta de 31 de ani, a mai fost condamnat de două ori pentru conducerea în stare de ebrietate, la distanță de aproximativ un an și jumătate, în diferite localități.

Astfel că, a treia încălcare, constatată în același raion, a comis-o chiar dacă data trecută a fost amendat cu 16.000 lei și a fost lipsit dreptul de a mai conduce pentru o perioadă.

„Așa cum instanța de judecată l-a condamnat pe bărbat la o pedeapsă reală cu închisoarea în penitenciar de tip deschis, Procuratura Briceni va contesta sentința și va solicita o pedeapsă mai aspră la Curtea de Apel Bălți – ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, unde condamnaţii sunt deţinuţi cu pază şi sub supraveghere permanentă, dat fiind că a comis încălcarea cu intenție și în mod repetat”, precizează Procuratura.

 

leave a reply