NordNews
Avem ce spune

Șoferii care lipesc pe maşini autocolante cu mesaje sau cuvinte obscene pot fi sancționați

Şoferii pot fi sancţionaţi dacă îşi lipesc pe maşini autocolante cu mesaje sau cuvinte obscene. Acestea pot fi calificate ca publicitate amorală, care se sancţionează cu amendă până la 300 de lei. Precizările au fost făcute pentru IPN de către ofiţerul de presă al Inspectoratului Naţional de Securitate Publică, Natalia Golovco, în contextul unor imagini expediate redacţiei. 

În imaginile foto trimise pe adresa redacţiei IPN apare un automobil, surprins în traficul rutier din Chişinău, care are pe parbrizul din spate un autocolant cu un cuvânt vulgar. INSP s-a autosesizat referitor la aceste imagini şi urmează să identifice şoferul.
Natalia Golovco a precizat că oricine este martor la astfel de situaţii poate sesiza poliţia, iar în consecinţă urmează sancţionarea celor care admit publicitate amorală şi utilizarea limbajului obscen.
Potrivit legislaţiei în vigoare, se consideră amorală publicitatea care încalcă normele unanim acceptate ale umanismului şi moralei prin ofense, comparaţii şi imagini defăimătoare privind rasa, naţionalitatea, profesia, categoria socială, vârsta, sexul, limba, convingerile religioase, filozofice, politice şi de alt gen ale persoanelor fizice.
De asemenea, este vorba despre ceea ce defăimează operele de artă ce constituie patrimoniul culturii naţionale şi universale sau discreditează simbolurile de stat şi cele religioase, moneda naţională a Republicii Moldova şi a altor state.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata