NordNews
Avem ce spune

Spînu vine cu explicații după ce a fost criticat pentru decizia de a livra Tiraspolului gazul rusesc: Malul drept nu va achita pentru gaz

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a venit cu un comentariu după ce a fost criticat intens pentru decizia de a livra tot gazul primit de la Gazprom în stânga Nistrului, ca MGRES să reia livrările de energie electrică. Potrivit lui, deciziile luate au un singur scop: să țină R. Moldova conectată la electricitate, gaz, căldură și să avem cel mai mic tarif posibil. Totodată, el a explicat cine va plăti de acum încolo pentru gazul furnizat de ruși.

Obligația de a achita 5,7 mln m3 de gaz pe zi revine malului stâng. Malul drept nu va plăti nimic pentru gazele livrate de Gazprom și va achita doar costul energiei electrice. MoldovaGaz nu a achitat avans pentru decembrie. Până pe 20 decembrie, MoldovaGaz va achita consumul malului drept pentru luna noiembrie. Conform contractului semnat între MoldovaGaz și Gazprom, în luna decembrie trebuiau să fie livrate 406 mln m3 de gaz. Cele 5,7 mln m3 pe zi (31 de zile din decembrie) reprezintă 176,6 mln m3. Altfel spus, Gazprom va livra doar 43% din volumele contractuale. Acest volum nu este nici pe departe suficient pentru a asigura cu gaz și energie electrică ambele maluri ale Nistrului” a declarat Spînu pe pagina sa de Facebook.
El a explicat și cum va fi repartizat gazul între cele două maluri ale Nistrului. Potrivit lui, în primele trei zile ale lunii decembrie, malul drept a primit 3,4 mln m3 pe zi iar malul stâng 2,3 mln m3 pe zi.
Începând cu data de 4 decembrie, malul stâng va primi 5,7 mln m3 pe zi. Astfel, cele 176,6 mln m3 pe zi se vor împărți după cum urmează: malul drept 10,2 mln. m3, malul stâng 166,4 mln m3 pe zi (inclusiv pentru a produce energie electrică). Pentru producerea a minim 204 mii MW (peste 53% din întreg consumul) de energie electrică pentru malul drept este nevoie de aproximativ 67 mln m3 de gaz. În concluzie, adăugând cantitățile livrate în primele 3 zile ale lunii și volumul alocat pentru producerea electricității, pentru malul drept se va utiliza aproximativ 77,2 mln m3 de gaz (43%) iar pentru malul stâng 99,4 mln m3 (57%)” a notat Spînu.
El a menționat că malul stâng va primi mai mult gaz decât luna trecută, întrucât decembrie este o lună rece și cu consuma mai mare decât noiembrie. Acest volum de gaz va fi suficient și pentru a menține procesele tehnologice la companiile de pe malul stâng (inclusiv MMZ). Este evident că aceste companii nu vor putea activa în regim normal.
Spînu a mai notat că această decizie va duce la scăderea tarifelor la energia electrică.
În această săptămână, electricitatea cumpărata de Energocom de pe bursa română a depășit prețul de 400 EUR. Procurarea la preț de peste 400 EUR/MW ar fi dus inevitabil la o creștere suplimentară de tarif în luna decembrie. Cel mai probabil ar fi trebuit să avem un tarif de peste 8 lei. Contractele bilaterale cu România (la preț de 90 EUR) nu acoperă tot necesarul. În toată regiunea, inclusiv România, este deficit de electricitate. În schimb, după semnarea contractului cu MGRES, tariful nu va mai crește, iar Comisia Situații Excepționale va decide să se revadă tariful. ANRE urmează să reducă tariful chiar începând cu luna decembrie. Sunt premise reale pentru a avea un tarif în jur de 4 MDL. Vom avea o scădere de 25% în cel mai scurt timp” a declarat Spînu.
El a explicat că malul drept al Nistrului se va alimenta cu gaz din rezervele pe care le-a făcut încă din vară.
Astăzi avem peste 250 mln m3 și continuăm să achiziționăm. Prețul mediu de achiziție a gazului e de aproximativ 1000 USD. Aceste volume, sunt suficiente pentru perioada următoare. Prețul de achiziție nu va duce la creșteri suplimentare de tarif al gazului. Oferim compensații în factură, economisim și trecem cu bine de această iarnă” a notat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Spînu a mai declarat că a convenit cu Tiraspolul să aibă aceeași înțelegere pentru ianuarie, februarie și martie. Malul drept va primi întreaga cantitate de energie electrică la prețul de 73 USD/MW. De asemenea, odată ce MGRES va produce mai multă energie electrică, riscul de deconectări masive se reduce considerabil.

Anterior, Andrei Spînu a anunțat că Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu MGRES Cuciurgan pentru luna decembrie. Totodată, părțile au convenit să analizeze opțiunea prelungirii contractului pentru perioada ianuarie – martie 2023.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"