NordNews
Avem ce spune

Spitalul din Orhei revine la activitatea obișnuită după ce a fost externat ultimul pacient infectat cu Covid 19

În urma externării ultimului pacient cu COVID-19, din cadrul Spitalului raional Orhei, toate subdivizinile și secțiile instituției revin la activitatea de până la pandemie. Astfel, a fost redeschisă secția de Reabilitare și Recuperare a sănătății, unde se pot trata pacienți cu patologii cronice, inclusiv tratament post COVID-19. Anunțul a fost făcut de administrația instituției pe pagina sa de facebook.

Iar, pentru a asigura accesul copiilor la serviciile medicale spitalicești, au fost desfășurate 30 de paturi pediatrice.

La fel, menționăm că au fost relansate și efectuarea intervențiilor chirurgicale de plan, inclusiv protezări a articulațiilor mari (de șold).

Amintim, la data de 26 mai 2021 a fost externat din cadrul Spitalului raional Orhei ultimul pacient cu COVID-19.

Potrivit informațiilor prezentate de Ministerul Sănătății în RM s-au vaccinat până la momentul actual cu prima doză de vaccin 333 875 de persoane, iar cu doza a doua – 72 883 de persoane.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata