Condiții mai bune pentru fotbaliștii din raionul Florești. De ziua sportului, în localitate a fost redeschis un teren de fotbal recent renovat. Costul total al proiectului a fost estimat în jur de 280 de mii de lei, banii au fost alocați atât din bugetul Guvernului cât și din cel al primăriei raionului Florești, informează tvn.md
Atât sportivii cât și cei prezenți la eveniment s-au arătat mulțumiți de noul teren sportiv. Mai mult fotbaliștii spun că până acum erau nevoiți să se antreneze în localitățile vecine, deoarece în raion nu era nici un teren amenajat pentru fotbal.
Sunt foarte bucuros că în orașul nostru s-a deschis acest teren, de fotbal pentru că personal eu cu băieții eram nevoiți să mergem în satele vecine și să facem antrenamente regulat, acum, de azi înainte o să avem posibilitatea să facem antrenamente acasă.
Da desigur, suntem mulțumite și vrem să mai facă chiar împrejur scaunele să le renoveze, sala spre exemplu ar fi bine, să fie renovată.
Sunt foarte fericită pentru că băieții vor avea unde să se ocupe și își vor petrece timpul aici.
Vreau să spun că s-a făcut un mini-teren foarte frumos pentru viitorul copiilor și poate cei mai în vârstă să se ducă și să se joace, foarte frumos, mulțumim.
Președintele raionului Florești, Ștefan Paniș spune că grație suportului financiar alocat de Guvern s-a făcut posibilă această renovare.
Ne aflăm acum pe terenul de mini-fotbal, care a fost recent reînnoit. A fost alocate din partea Guvernului 240 de mii de lei, primăria orașului a alocat 40 de mii. Iaca cu 280 de mii îl vedeți așa frumos făcut cum este astăzi, spune președintele raionului Florești.
La eveniment a fost prezent și deputatul Eugeniu Nichiforciuc, care a declarat că în raion va fi construit și un complex sportiv
Este o sărbătoare frumoasă ziua sportului și mă bucur că astăzi am reușit să deschidem acest teren renovat capital. Este un prim obiectiv care deja l-am realizat și urmează începerea construcției unui complex sportiv în special pentru luptătorii noștri la luptele greco-romane, care ocupă locuri de bază chiar în cadrul campionatelor europene și mondiale, a precizat deputatul.
Deputatul a mai menționat că noul complex sportiv urmează a fi dat în exploatare la începutul anului viitor. Iar costul total al proiectului se ridică la peste șase milioane de lei, peste patru milioane de lei deja au fost alocate.
În orașul Florești a fost redeschis un teren de fotbal, după ample lucrări de renovare. Este vorba de un proiect costul căruia se cifrează la 280 de mii de lei. Banii au fost alocați din bugetul de stat și din cel al Primăriei Florești.
Gepostet von TV N am Dienstag, 22. Mai 2018