NordNews
Avem ce spune

Stoianoglo, din arest la domiciliu, plasat sub control judiciar: Decizia Curții de Apel Chișinău

Procurorul general suspendat scapă de arest la domiciliu. Magistrații Curții de Apel au anulat, joi, 9 decembrie, decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care s-a prelungit arestul la domiciliu și a emis o nouă hotărâre prin care Alexandr Stoianoglo este plasat sub control judiciar, începând de astăzi, scrie replicamedia.md

Informația a fost confirmată pentru Replica Media de procurora de la Procuratura Generală Mariana Cherpec, responsabilă pentru comunicarea cu reprezentanții mass-media.

„Alexandr Stoianoglo a fost plasat sub control judiciar pe un termen de 30 zile, începând cu ziua de astăzi”, ne-a comunicat Cherpec.

De menționat că, de la 8 octombrie și până în prezent, procurorul general suspendat s-a aflat în arest la domiciliu, măsura fiindu-i prelungită de câteva ori de instanțele de judecată.

Totul după ce la 5 octombrie, Consiliul Superior al Procurorilor a admis, după mai multe ore de dezbateri, pornirea urmăririi penale pe numele procurorului general, Alexandr Stoianoglo, vizând pretinsele acțiuni ilegale. Tot la ședința CSP s-a decis suspendarea sa din funcție.

Stoianoglo a fost reținut pentru 72 de ore, în urma unor percheziții efectuate la biroul său de la PG și la domiciliu, iar la 8 octombrie acesta a fost plasat pentru 30 de zile în arest la domiciliu prin decizia primei instanțe. Ulterior, procurorul Furtună a contestat la Apel decizia magistraților, cerând arest în penitenciar, însă solicitarea i-a fost respinsă.

Potrivit procurorului de caz, Victor Furtună, în dosarul de învinuire în care este vizat Alexandr Stoianoglo „sunt cinci capete de acuzare care sunt „extrem de grave” și prevăd pedeapsă cu închisoarea”.

Totodată, procurorul desemnat de CSP pe cazul lui Alexandr Stoianoglo, Victor Furtună, a informat, luni, 29 noiembrie, despre terminarea urmăririi penale pe un capăt de acuzare ce îl privește pe procurorul general suspendat, căruia îi este imputată comiterea infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (3) lit.b) Cod penal – depășirea atribuțiilor de serviciu.

Pe acest capăt de acuzare, lui Alexandr Stoianoglo îi este incriminat că la eliberarea din funcție a procurorului Nicolae Chitoroagă, cunoscând că la acel moment se efectua urmărirea penală în privința persoanei respective și acesta avea statut de învinuit, cunoscând că în conformitate cu prevederile legale în asemenea cazuri se suspendă achitarea îndemnizației de concediere procurorilor care demisionează, intenționat a acționat contrar prevederilor legale și a dispus achitarea îndemnizației de concediere în mărime de 163 990,13 lei și a prejudiciat bugetul Procuraturii.
În reacție, Stoianoglo a respins categoric cele incriminate.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata