NordNews
Avem ce spune

"Sunt dezamăgit de Griezmann, nu mă aşteptam!" Ce i-a urat președintele lui Atletico, după despărţire

Antoine Griezmann şi-a anunţat despărţirea de Atletico Madrid, iar vestea l-a luat prin surprindere pe preşedintele grupării rojiblancos, Enrique Cerezzo. Acesta nu şi-a ascuns iritarea pentru modul în care francezul a pus capăt aventurii de 5 ani la Atleți.
„Sunt foarte dezamăgit, nu mă aşteptam la un asemenea gest. Credeam că Antoine va avea un rol important în viitorul lui Atletico, că va cuceri multe trofee în acest tricou. Nu mă gândeam că el este de altă părere. Îi respect decizia. Dacă m-ar fi întrebat pe mine, l-aş fi sfătuit să rămână. Dar fiecare este liber să facă ce vrea, ce crede că este mai bine pentru el.
Îi respect decizia şi îi urez toate cele bune. Aşa e în viaţă, unii vin, alţii pleacă. Nu am nici cea mai mică idee unde se duce Antoine, întrebaţi-l pe el,” a fost reacţia conducătorului lui Atletico.
Fostul căpitan al echipei, Gabi Fernandez, nu a făcut o dramă din plecarea lui Griezmann.
„La Atletico sunt mulţi jucători la fel de valoroşi precum Koke sau Saul, nimeni nu este de neînlocuit. Acum, îşi vor asuma o mai mare responsabilitate în cadrul echipei. Atletico nu a depins niciodată de un singur fotbalist – nu este o obligaţie să joci pentru Atleti, ci o mândrie,” a fost replica lui Gabi.

O nouă eră la Atletico

Plecarea lui Griezmann, cel mai bun jucător al lui Atletico din ultima perioadă, nu este singura din această vară. Diego Godin şi-a luat deja adio de la fani şi va juca pentru Inter. La fel şi Lucas Hernandez, care va îmbrăca tricoul lui Bayern. Juanfran şi Filipe Luis nu-şi vor mai prelungi contractele, iar exodul va continua cu alţi jucători precum Nikola Kalinic sau Santiago Arias. Şi soarta lui Diego Costa este incertă. De asemenea, alţi doi fotbalişti importanţi, Rodri şi Saul Niguez, ar putea primi oferte de nerefuzat de la Manchester City.
În schimb, Diego Simeone va avea un buget considerabil pentru transferuri, deoarece Atletico va încasa 200 de milioane de euro doar pentru campionii mondiali, Griezmann şi Theo Hernandez.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata