Sute de farmacişti au fost instruiţi cum să elibereze medicamente compensate

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sute de farmacişti au fost instruiţi cum să elibereze medicamente compensate în cadrul unui seminar, organizat de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM), comunică MOLDPRES.

La seminar a participat şi secretarul general de stat la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Boris Gîlca. Acesta a îndemnat farmaciştii să dea dovadă de atitudine responsabilă şi implicare în ceea ce priveşte punerea la dispoziţia pacientului a preparatelor gratuite.

„Prin iniţiativa de a elibera medicamente gratuite, Republica Moldova se aliniază în premieră practicilor internaţionale de a susţine, inclusiv populaţia vulnerabilă. Seminarul de instruire reprezintă un prim pas în a aduce claritate farmaciştilor, cum să procedeze la fiecare etapă, cum să pătrundă în esenţa mecanismelor şi regulamentelor privind eliberarea medicamentelor gratuite”, a specificat Boris Gîlca.

În cadrul seminarului, reprezentanţii CNAM au prezentat informaţii despre modificările efectuate recent în lista de medicamente compensate, în acte normative şi legislative, paşii pe care trebuie să-i respecte farmaciştii pentru a oferi medicamente gratuite, precum şi exemple concrete de eliberare a preparatelor farmaceutice în cazul anumitor maladii.

Participanţilor la seminar le-a fost prezentat stickerul cu mesajul „Aici se eliberează medicamente compensate”, care urmează a fi plasat în fiecare farmacie contractată de CNAM, pentru ca cetăţenii să identifice cu uşurinţă prestatorii care eliberează medicamente gratuite.

Potrivit unei decizii a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, din data de 1 februarie curent cetăţenii vor beneficia de medicamente oferite gratuit de către stat.

leave a reply