NordNews
Avem ce spune

Sute de hectare de vegetație, mistuite de flăcări

Peste 280 de hectare de vegetație au fost mistuite de flăcări în ultimele 24 de ore, în toată țara. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cele mai extinse incendii de vegetație au fost înregistrate în localități din raioanele Nisporeni, Strășeni, Călărași, Sângerei, Hîncești, Leova, dar și municipiul Chișinău.

Peste 20 ha de teren au fost mistuite în localitatea Bălănești, raionul Nisporeni, iar la Rădeni, Călărași, focul a distrus 15 ha de vegetație. Au fost nimicite peste 10 ha de iarbă uscată în satul Copăceni, raionul Sângerei, iar la Leova focul a mistuit aproape 15 ha de vegetație din preajma localității Cîzlar.
Totodată de intervenția pompierilor a fost nevoie și în municipiul Chișinău, unde salvatorii au stins 11 focare de iarbă și gunoi în suburbiile Trușeni, Codru, Ciorescu, Dobrogea, dar și pe străzile capitalei.
În acest context, pompierii avertizează repetat oamenii despre riscurile arderii necontrolate a gunoiului menajer, dar și pericolul aprinderii ierbii uscate. În condiții de vânt și umiditate redusă, focarele de vegetație se pot răspândi pe spații extinse, creând prejudicii impunătoare.
Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 64 de cazuri pentru lichidarea incendiilor de vegetație.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata