NordNews
Avem ce spune

Tarifele la peste 200 de servicii medico-sanitare vor fi reduse din 1 ianuarie

Hotărârea privind modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea de Guvern cu privire la tarifele pentru serviciile medico-sanitare a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial, comunică MOLDPRES.
Decizia executivului are drept scop armonizarea legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene şi în afară de diminuarea tarifelor pentru 221 de servicii medicale prevede şi includerea unor tarife pentru 135 de servicii noi.
De asemenea, după revizuirea catalogului tarifelor unice pentru servicii medicale, 208 servicii medicale care anterior erau cu plată vor fi excluse, iar alte 276 de servicii vor fi redenumite.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, diminuarea tarifelor a fost posibilă datorită implementării procedurii de achiziţionare centralizată a medicamentelor şi consumabilelor prin intermediul Centrului de achiziţii publice centralizate.
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2019.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata