NordNews
Avem ce spune

Tensiuni la Casa Albă pe tema blocării Administraţiei SUA: Donald Trump anunţă puţine semne de progres/ Negocierile continuă

Preşedintele Donald Trump a anunţat că în urma discuţiilor purtate sâmbătă privind blocarea parţială a activităţii Administraţiei federale a SUA s-au înregistrat „puţine semne de progres”, Casa Albă precizând că democraţii şi reprezentanţii Administraţiei SUA se vor întâlni din nou duminică, scrie mediafax.ro.
Cele două părţi s-au acuzat reciproc pentru eşecul discuţiilor de sâmbătă. Mick Mulvaney, şeful interimar al cancelariei de la Casa Albă, i-a acuzat pe democraţii că încearcă să „tragă de timp”, iar democraţii au afirmat că poziţia Casei Albe în cursul discuţiei a fost „inacceptabilă”, informează The Associated Press.
Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, a anunţat că democraţii plănuiesc să aprobe acte legislative individuale prin care să deblocheze activitatea unor departamente.
Preşedintele Trump, care nu a participat la discuţia de sâmbătă cu liderii democraţi, a anunţat că va merge duminică dimineaţă la reşedinţa prezidenţială de la Camp David, Maryland, unde va discuta cu oficiali din Administraţia sa despre securitatea la frontiere.
Activităţile a numeroase agenţii guvernamentale federale din Statele Unite sunt blocate de trei săptămâni din raţiuni bugetare, din cauza faptului că Donald Trump şi liderii Congresului nu au ajuns la un acord prin care să fie finanţată construirea unui zid la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic. Donald Trump cere cinci miliarde de dolari pentru acest proiect controversat, promis în campania electorală din 2016. Peste 800.000 de angajaţi federali nu şi-au primit salariile sau sunt în concediu fără plată din data de 22 decembrie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata