NordNews
Avem ce spune

Tentativa de omor a lui Vlad Plahotniuc: Șase persoane au fost condamnate

Șase persoane din grupul acuzat că a pus la cale asasinarea liderului democrat Vlad Plahotniuc și-au aflat sentința, citat de evzmd.md
Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Centru, l-a condamnat pe organizatorul acțiunii la 20 de ani de închisoare, în penitenciar de tip închis. Ceilalți cinci au primit pedepse cu trei, cinci, șase, opt și 11 ani de detenție. Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel.
În octombrie anul trecut, procurorii au trimis în instanța de judecată dosarul de învinuire a șapte persoane de implicare în pregătirea omorului liderului PDM Vlad Plahotniuc. Pe 30 ianuarie, un inculpat care a cooperat cu anchetatorii și-a aflat sentința. Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Centru, l-a condamnat la cinci ani şi patru luni de închisoare, transmite IPN.
În aprilie anul trecut, 17 persoane au fost reținute, nouă în Ucraina și opt în Republica Moldova, fiind suspectate că ar intenționa să execute omorul la comandă. S-a stabilit că asasinatul ar fi fost comandat de Grigore Caramalac, cunoscut în lumea criminală ca „Bulgaru”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata