Teofil Posmag // Dodon o promis în gazetă… А вы верите в Бога?

De vreo două săptămâni, eu și consoarta mea nu mai avem liniște deloc. Noi, care am muncit toată viața și acum ar trebui să ne odihnim și să ne bucurăm de viață, acum  nu mai avem chip să stăm frumos, la noi în casă.

Din care pricină?

Păi, cum să vă spun?…

Vin alegerile. Și, în fiecare zi, umblă prin oraș aiștia, cum le spune, agitatorii, colindătorii electorali. Care cu steaua, care cu mărțișorul, care cu trandafirul, cu mărul, cu răsărita și tot așa. La început, puneau și ei cuminți ziarele, fluturașii și ce ai au ei acolo în cutia poștală, dar acum îți bat la ușă.

Noi stăm la etajul doi, eu aud cam slab și, cum mă uit toată ziua la televizor, dau sunetul mai tare. Iar ei, cum aud gălăgie, cum sună la ușă. Măcar de-ar veni toți odată, dar îi aduce naiba pe rând.

Azi așa, mâine așa și am obosit eu de dânșii și de minciunile lor.

Mai alaltăieri, vin eu de la piață și mă întâlnesc în scară cu două femei, care, fără să mai zică ceva, m-au întrebat:

-А вы верите в Бога?

Mă uitam buimac la dânsele și nu știam ce să le răspund.

-Вам надо наити Бога, вот-вот наступит конец света…

-Da, că voi chiar știți când o să fie… Prostii…

-Зря смеетесь! Подумайте о душе, пока не поздно…

Apoi, una dintre ele, mai omenoasă, cred, văzând că stau cu pungile în mână îmi zise:

-Vă lăsăm niște reviste. Aveți aici adresa unde puteți veni, ca să vă ajutăm…

 

Am urcat scările, cu hârțoagele lor în pungi.

-Ce ai colo, bărbate?

-Ia niște hârtii, mi-au dat acuma în scară?

-Da’ți trebuiau ele ție?

-De ăștia nu mai scapi.

Și brusc mi-a venit o idee grozavă: iată cum o să scap eu de agitatori. Am pus revistele celea în coridor, pe o noptieră, să fie mai la îndemână, așteptând chiar cu nerăbdare, pentru prima dată în ultimii ani, colindătorii electorali.

 

Peste câteva ore, cineva a sunat la ușă. Am ieșit să deschid:

-Bună ziua! Avem ceva informații pentru dvs…

-Что у вас? am făcut eu pe prostul.

-Un program eficient de dezvoltare a țării pentru următorii patru ani!

Atunci am trecut la contraofensivă:

-А вы верите в Бога?

I-am năucit cu întrebarea mea. Am făcut doi pași și am luat revistele celea mirositoare.

-Ce treabă are, moșule? Se apropie alegerile, iar patridul nostru propune cel mai eficient program. Matale vrei să fie bine în țara asta?

-У нас есть только один шанс – вера!

Să nu credeți, sunt om cu frică de Dumnezeu, departe de mine hula și celelălate păcate, mă rog, fiecare cu ale lui, dar, vorba ceea „la război ca la război”… Decât să-i înjur. Să am pe urmă probleme?… Nu-i mai bine așa?…

-O să vă lăsm niște materiale, o să citiți și o să înțelegeți.

-Не надо мне! Возьмите свои листочки! И журнал этот возьмите! le-am întins apoi o revistă „de-a mea”.

 

Până-n seară, mi-au mai venit câțiva. Și cu ceilați tot așa a fost: zic ei, zic și eu, dar mai bine nici să nu le prea dau voie să vorbească. M-am săturat de dânșii. Am votat ba pe unii, ba pe alții și nimic, tot prost o ducem.

Da’ cât se poate?…

 

Ieri am văzut că baba mea citea ceva din ziarele lor. Și, știți cum, ea nu se prea pricepe la politică, e cam credulă de felul ei. Așa că eu am luat două reviste din cele colorate și le-am ascuns în veceu. Când mă duc și stau pe budă, mai răsfoiesc, mai citesc câte ceva.

Iar aseară, când ne uitam la știri și nevastă-mea o început să-mi spună: „Dodon o promis în gazetă că o să ne mărească pensia”, eu m-am uitat la ea serios și am întrebat-o:

–  А вы верите в Бога?

 

S-a supărat și nici nu mai vorbește cu mine…

leave a reply