NordNews
Avem ce spune

Tinere din Moldova, racolate de o altă moldoveancă pentru prostituție la Milano

Racolau tinere, iar apoi le exploatau sexual în Italia, orașul Milano. Este vorba de o reţea internaţională de proxeneţi, condusă de un bărbat originar din România, în vârstă de 43 de ani, care acționa împreună cu o moldoveancă în vârstă de 27 de ani, transmite jurnal.md.

În cadrul urmăririi penale, ofiţerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Naţional de Investigaţii al IGP, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), au identificat patru tinere cu vârste cuprinse între 24 și 27 de ani, care, în perioada iulie-septembrie 2020, au fost determinate să presteze servicii sexuale în Italia.

Învinuiții identificau tinere prin intermediul rețelelor de socializare și le propuneau să presteze servicii sexuale în schimbul unor recompense bănești. Persoanele inculpate dispuneau, în orașul Milano, de o rețea de apartamente pe care le puneau la dispoziția tinerelor pentru prestarea serviciilor sexuale.

Zilnic, fetele deserveau între 5-8 clienți, iar de la fiecare client erau încasați între 140 și 200 de euro. Lunar, venitul se ridica de la 2000 la 3000 de euro.

Totodată, s-a stabilit că unul dintre inculpați anterior a fost condamnat la 4 ani privațiune de libertate, pentru trafic de ființe umane în România.

Suspecții sunt cercetați în stare de libertate și colaborează cu organul de urmărire penală. Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 4 la 7 ani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata