NordNews
Avem ce spune

Tragedie în apropiere de satul Camenca, Glodeni. Un tânăr a murit, iar alte două persoane au fost spitalizate în stare gravă

Un tânăr de 19  de ani a murit, iar alte două persoane au fost  grav rănite, după ce automobilul  în care se aflau s-a izbit violent de un copac. Tragedia s-a produs azi-noapte, la orele 03:05, în apropiere de satul Camenca, raionul Glodeni. 

Solicitată telefonic, Eugenia Molceanov, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Bălți, a declarat pentru nordnews.md  că în urma accidentului un tânăr de 19 ani a decedat pe loc, iar șoferul și un alt pasager au fost trasnsportați la spitalul rational din Glodeni cu multiple traumatisme.

„La ora 03:05, în apropiere de satul Camenca, raionul Glodeni, a avut loc un accident rutier. Șoferul în vîrstă de 21 de ani, a pierdut controlul volanului, în consecință, automobilul a derapat de pe traseu și s-a izbit lateral într-un copac de pe marginea drumului. În urma accidentului,un tânăr de 19 ani, care se afla pe bancheta din față, a decedat pe loc, iar șoferul și un alt pasager, în vârstă de 51 de ani, au fost transportați la spital cu diverse traumatisme în stare gravă”, a precizat Eugenia Molceanov.

La fața locului, a intervenit și Inspectoratul General pentru Situații Urgente, dar și un echipaj de descarcerare, pentru a scoate cele două persoane din automobilul avariat.

Alte circumstanţe ale  accidentului urmează a fi stabilite de către organele de drept.Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 18 situații de risc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"