Un bărbat a alertat poliția, după ce a găsit la poartă trupul neînsuflețit al fiului său. Descoperirea macabră a avut loc în această dimineață, în jurul orei 06:50, în localitate Grinăuți-Raia, din raionul Ocnița, scrie deschide.md
Potrivit unor surse din cadrul poliției locale, victima este un tânăr în vârstă de 25 de ani. Cadavrul a fost găsit de către tatăl său în poarta propriei gospodării.
La fața locului s-a deplasat grupul operativ din cadrul IP Ocnița, dar și un medic legist care au depistat pe suprfața cadavrului mai multe semne de moarte violentă cracteristice maltratării.
Oamenii legii au pornit o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost ucis tânărul, dar și pentru a-i identifica pe făptași.