Transportau și comercializau ilegal băuturi alcoolice contrafăcute

 Ofițerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Economice din Bălți au anihilat o grupare ce se ocupa cu transportarea și comercializarea ilegală a alcoolului etilic.

 Cu autorizarea judecătorului de instrucție, oamenii legii au efectuat, la data de 9 august, trei percheziții în mijlocul de transport al suspecților, precum și în două gospodării amplasate în aapropierea pieței ,,Gara de Nord”.

În urma operațiunii, polițiștii au ridicat mai multe vase cu alcool etilic, care urma să fie comercializat pe teritoriul mun. Bălți, volumul total al acestuia ajungând la aproape 1000 de litri. Pe lângă aceasta, polițiștii au ridicat și mijlocul de transport cu care suspecții transportau marfa.

Pe cazul dat a fost inițiat material de control. La moment se întreprind acțiuni procesuale, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

Dacă făptașii vor fi găsiți vinovați, ei riscă o amendă de până la 4 500 lei, cu confiscarea specială a obiectelor infracționale, inclusiv a mijlocului de transport

leave a reply