Treaba lor cu gardul nostru…

Bună ziua, dragă redacție!

La sfîrșitul săptămînii trecute, în satul nostru s-a întîmplat un caz ieșit din comun, care o împărțit oamenii în două și mai nu s-o ajuns la o bătaie în toată legea.

De fapt, care-i pozna…

Un omulean de la noi, care de mai mulți ani îmblă prin Italia, a adunat niște bani pentru o faptă bună. Astă primăvară, cînd a fost în Moldova, s-a crucit cînd a văzut în ce hal ajunsese gardul vechi, din lemn, de la biserică. A adunat, cum vă spuneam, niște părăluțe și le-a trimis unor oameni cumsecade de la noi, în care mai poți avea încredere. Într-o duminică, au făcut ăștia adunare în centrul satului, au întrebat lumea care și ce crede, au găsit meșteri, au cumpărat gard frumos de beton și, cu Doamne ajută, s-au pus pe treabă. Clar că, așa cum e primit la moldoveni, au fost și vorbe, și oleacă de supărare, dar în câteva săptămîni un gărduț de toată frumusețea împrejmuia ograda bisericii. Apoi, că mai rămăsese cîte ceva, a ajuns vorba că defel n-ar fi rău să pună și cîteva plase noi și la cimitir, măcar în partea din față, dinspre drum, unde se vede, că încolo – Dumnezeu primească…

În cîteva zile, s-a făcut și asta.

Sîmbăta cealaltă, un omulean din sfatul bisericii, împreună cu cîteva femei din sat și cu preotul, s-au dus la Bălți și au cumpărat vopsea și ce-ar mai fi de trebuință pentru a face tot cum scrie cartea, frumos pînă la urmă.

Vreo două zile, cîteva gospodine au mai lăsat deoparte tăiatul păsărilor și conservăturile și au vopsit gardul buclucaș. Cineva a fotografiat lucrul și l-a trimis consăteanului nostru „italian” care a dat banii, iar omul, vrînd să se laude, a pus pozele pe internet. Și tocmai cînd îi era fericirea și mare și sufletul ușurat, îi scrie unul – gard roz la biserica? si la cimitir? voi sînteți sănătoși?

La urma urmei, cam ce treabă ar avea acela cu gardul nostru?…

Drept că și mie nu mi s-a părut tare frumos, dar, mă rog. O femeie din sat, care cîntă duminica în strană, a fost cu dînșii la Bălți după vopsea și a venit în fiecare zi la ajutor,  zicea că a văzut gard roz în sat la fiică-sa și tare i-a plăcut.

Și iată așa, unul că-i frumos, altul că e ca la un bordel din Belgrad.

Acum stau și mă gîndesc și eu că nu e chiar potrivită culoarea asta – chelea cucoanei, cum îi spune pe la noi, pentru gard la biserică sau la cimitir. Drept că așa frumos se vede de pe deal și cred că și din cer de la Dumnezeu tare bine se arată.

Joia viitoare, de Sființii Arhangheli, la noi e hramul satului. Și părintele a zis să sfințească atunci gardul și să facă o slujbă. De culoare n-a zis nimic, poate deatîta că e nou și nu vrea să se pună rău cu lumea din sat și mai ales cu cei răi de gură din sfatul bisericii.

Spuneți-ne, vă rog, dumneavoastre ce să facem, totuși, cu gardul? Îl lăsăm așa, sau trebuie de vopsit încă o dată?

Poate a mai ține oleacă vremea cu noi și om face tot cum trebuie, să nu mai pățim rușinea față de cei care au să poată să vină la hram, că anul ista 21 noiembrie chică în zi de lucru.

Al dvs credincios

N.A.M.

leave a reply