NordNews
Avem ce spune

Trei bărbați din Florești și Sîngerei, reținuți pentru trafic de influență. Au promis pedepse mai blânde pentru viol

Trei bărbați din Florești și Sîngerei au fost reținuți într-un dosar de trafic de influență. Aceștia ar fi pretins de la mai multe persoane care erau cercetate pentru infracțiuni cu caracter sexual câte 55 000 de lei de la fiecare, pentru a le reduce pedeapsa sau pentru o sancțiune mai blândă.

„Bănuiții ar fi promis că pot influență persoane publice, atât din cadrul Poliției, cât și a Procuraturii și Judecătoriei Florești, în scopul determinării acestora de a adopta decizii favorabile figuranților în dosarul de viol. În procesul de acumulare a probelor, precum şi în baza declaraţiilor oferite de denunţător, s-a constatat că de la fiecare persoană implicată în dosarul de viol s-ar fi pretins și primit câte 55 000 de lei, în mai multe tranșe, pentru aplicarea unei pedepse mai blânde – promisiune, pe care, însă, nu au onorat-o”, se arată într-un comunicat al Centrului Național Anticorupție.

Pe numele celor trei bărbați a fost inițiată o urmărire penală pentru trafic de influenţă, aceștia fiind reţinuţi pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bărbații riscă până la 7 ani de închisoare sau amendă penală de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale.

Amintim că, până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată, orice persoană se prezumă a fi nevinovată.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata