NordNews
Avem ce spune

Trei morţi şi 14 dispăruţi după o explozie într-o mină provocată de o acumulare de gaz, în estul separatist al Ucrainei

Trei mineri au murit şi 14 sunt daţi dispăruţi vineri în urma unei explozii provocate de o acumulare de gaz într-o mină de cărbune din estul separatist al Ucrainei, au anunţat serviciile locale de salvare, relatează AFP și Agerpres.
„În urma operaţiunilor de salvare şi de degajare au fost descoperite trupurile neînsufleţite a trei mineri şi aduse la suprafaţă”, a anunţat Ministerul situaţiilor de urgenţă al republicii autoproclamate Lugansk a rebelilor proruşi.
Potrivit acestei surse, 17 angajaţi ai minei „Sihdcarbon”, din satul Iurivka, aflat la circa 20 km sud-vest de Lugansk, se aflau sub pământ la momentul incidentului de joi.
„Soarta celor 14 persoane rămâne necunoscută”, a precizat ministerul local al situaţiilor de urgenţă, Evgheni Kaţavalov, citat de agenţia separatistă Lugansk Inform Center.
Potrivit primelor concluzii, prăbuşirea minei a fost cauzată de o explozie provocată de o acumulare de gaz, au precizat autorităţile separatiste din acest bazin carbonifer.
Ministerul rus al situaţiilor de urgenţă a anunţat vineri trimiterea la faţa locului a unei echipe de salvatori, la solicitarea separatiştilor.
Republica autoproclamată Lugansk este unul dintre cele două teritorii din estul Ucrainei care se află în afara controlului Kievului după izbucnirea în 2014 a unui conflict cu separatiştii susţinuţi, potrivit Kievului şi occidentalilor, de Rusia.
Acest conflict armat s-a soldat cu aproape 13.000 de morţi în cinci ani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata