NordNews
Avem ce spune

Trenul Chișinău-București continuă să ducă țigări de contrabandă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Iași Feroviar, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit 28 de mii de ţigarete, ascunse în podeaua vagonului unui tren, ce urma să intre în România din Republica Moldova.
În data de 20 septembrie a.c., la ora 20.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Iași Feroviar, pe sensul de intrare în România, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, călătorind ca însoțitor al unui vagon din trenul accelerat, care circula pe relaţia Chişinău – Iaşi – București, cetățeanul roman R.G., în vârstă de 38 de ani.
La controlul de frontieră efectuat asupra vagonului, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit ascunse și nedeclarate, într-un loc special amenajat în podeaua de pe culoar, realizat prin montarea unui profil metalic, pe toată lungimea vagonului, mai multe pachete cu ţigări de contrabandă.În urma efectuării controlului amănunțit și inventarierii bunurilor descoperite a rezultat cantitatea totală de 28.000 țigarete (1.400 pachete), de proveniență R. Moldova.
Conform prevederilor legale a fost luată măsura ridicării ţigaretelor în valoare totală de 19.600 lei, în vederea confiscării, și sancționarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare de 20 de mii de lei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata