Trump spune că protestele de la Paris confirmă punctul său de vedere despre schimbările climatice

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Președintele american Donald Trump a transmis, printr-un mesaj publicat online, că protestele care au loc în Franţa în această perioadă sunt o confirmare a punctului său de vedere legat de Acordul de la Paris privind schimbările climatice, transmite digi24.ro.

Preşedintele american a scris, sâmbătă, pe contul său de Twitter: „Acordul de la Paris nu funcţionează prea bine pentru Paris. Proteste şi revolte în toată Franţa. Oamenii nu vor să plătească sume mari, o mare parte pentru țări din lumea a treia (ceea ce este îndoielnic) pentru a proteja – poate – mediul. Strigă „Îl vrem pe Trump!”. Iubesc Franţa”.


Manifestațiile „vestelor galbene” care au loc de sâmbătă în Franţa sub numele „Actul patru”, au mobilizat peste 30.000 de oameni în întreaga ţară. 

În mai multe oraşe din Franţa au loc manifestări anti-guvernamentale.

În acelaşi timp, în Paris, a început un marş pentru climat la care participă câteva sute de persoane.

Mai bine de 500 de oameni au fost arestaţi preventiv la Paris, în timpul confruntărilor dintre forţele de ordine şi manifestanţi.

Raportul forţe de ordine – protestatari în Capitală este de unu la unu: 8.000 de francezi la proteste, 8.000 de poliţişti şi jandarmi mobilizaţi.

Pentru prima oară în ultimii 13 ani, au fost scoase pe străzi vehiculele blindate ale Jandarmeriei.

Manifestanţii au ridicat baricade şi au incendiat mai multe maşini şi au aruncat în forţele de ordine cu pietre şi sticle. Poliţiştii au răspuns cu gaze lacrimogene şi au făcut mii de percheziţii, în urma cărora au găsit asupra protestatarilor obiecte periculoase, precum arme albe, bâte de baseball şi bile metalice.

Peste 30 de mii de oameni protestează şi în alte oraşe, dar manifestaţiile sunt mult mai paşnice acolo. Toulouse, Marsilia şi Lyon sunt doar câteva dintre locurile în care mii de oameni au cerut în stradă salarii decente şi condiţii mai bune de viaţă.

Aşa-numitul protest al vestelor galbene a început în urmă cu o lună, pe 17 noiembrie mai exact, după ce guvernul a anunţat introducerea unei taxe pe carburant, de la începutul anului viitor. La presiunea străzii, Executivul a renunţat la introducerea taxei respective, lucru care nu i-a convins pe oameni să renunţe la proteste. Un protest la care au participat, între timp, şi studenţii şi liceenii, care cer salarii mai mari şi condiţii mai bune de viaţă.

leave a reply