Echipe mobile pentru persoanele cu dizabilități din raionele Dondușeni, Glodeni, Leova. Totul grației unui proiect finanțat de Uniunea Europeană, ce prevede asistență la domiciliu pentru cei peste 170 de copii și adulți cu dizabilități. Valoarea totală a proiectului se cifrează la peste 150 de mii de euro.
”Specialiștii Echipei mobile circulă în special prin sate. Familiile unde locuiesc persoane cu dizabilități au parte de multe obstacole și provocări. De multe ori, familiile nu-și permit financiar să circule în centrul raional sau într-un oraș mai mare pentru a beneficia de serviciile unui logoped, kinetoterapeut sau psiholog. Familiile se ciocnesc și de lipsa de accesibilitate a infrastructurii locale, uneori – de discriminare sau stigmatizare. De aceea, munca Echipelor mobile dă susținere și speranță pentru sute de familii din întreaga țară”, a declarat Parascovia Munteanu, coordonator de programe la Asociația Keystone Moldova.
Echipele mobile au fost dotate cu câte un mijloc de transport care să asigure mobilitatea și rapiditatea accesării serviciilor.
În Republica Moldova sunt 33 de organizații beneficiare de granturi în cadrul proiectului ”Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”, finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova, în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități.