NordNews
Avem ce spune

UE oferă un nou ajutor macrofinanciar R. Moldova. Despe ce sumă este vorba

Republica Moldova va beneficia de asistență macrofinanciară oferită de Uniunea Europeană. Comisia politică externă și integrare europeană a avizat, în ședința de astăzi, inițierea negocierilor și aprobarea semnării unui memorandum în acest sens, scrie oficial.md

Memorandumul de Înțelegere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană prevede acordarea unei asistențe financiare în valoarea de 150 de milioane de euro. O parte din această sumă va fi oferită sub formă de grant, iar alta – sub formă de împrumut.

Asistența macrofinanciară va facilita redresarea economică a Republicii Moldova prin promovarea unui set de politici. Reformele-cheie vizează domenii precum sectorul energetic, lupta împotriva corupției, statul de drept și climatul de afaceri. Banii vor fi alocați și pentru a acoperi necesitățile bugetare ale țării noastre.

Asistența financiară va fi disponibilă timp de doi ani și jumătate, începând cu prima zi de la intrarea în vigoare a Memorandumului de Înțelegere.

Amintim că, la data de 6 aprilie 2022, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat o decizie care prevede acordarea de asistență macrofinanciară suplimentară Republicii Moldova, în contextul consecințelor provocate de invazia Federației Ruse în Ucraina, precum și gestionarea crizei gazelor și redresarea economică de după pandemia de Covid-19.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"