NordNews
Avem ce spune

Un bărbat a primit în dar de la prieteni un permis de conducere, pentru care a ajuns cercetat penal

Un bărbat cu dublă cetăţenie, cea din Republica Moldova şi cea a Federaţiei Ruse, este documentat pentru deţinerea unui permis de conducere neveridic. Incidentul a fost înregistrat în după-amiaza zilei de ieri, 2 ianuarie curent, în punctul de trecere a frontierei Leuşeni, scrie tvrmoldova.md

Pentru autorizarea ieşirii din Republica Moldova, la pista de control s-a prezentat un microbuz ce avea destinaţia – Italia. Printre pasageri se afla şi un bărbat de 41 de ani, domiciliat în regiunea Moscovei, Federaţia Rusă.

Conform analizei de risc, poliţiştii de frontieră au dispus efectuarea unui control amănunţit. Drept urmare, în portmoneul personal al călătorului a fost depistat permis de conducere din Republica Moldova, ce nu întrunea condiţiile unui document autentic.

Audiat, pasagerul a declarat că a actul i-a fost oferit cadou din partea unor prieteni, cu mult timp în urmă, dar nu l-a folosit vreodată fiindcă ştia că este falsificat.

Pe numele bărbatului a fost întocmit proces verbal de constatare a ilegalităţii, iar permisul de conducere a fost ridicat şi transmis pentru efectuarea expertizei tehnice. Cercetările vor continua pentru elucidarea tuturor circumstanţelor şi încadrarea juridică a faptei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata