NordNews
Avem ce spune

Un bărbat de 34 de ani, condamnat la zece ani de închisoare pentru că și-a bătut mama până la moarte

Un bărbat de 34 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru violență în familie care a cauzat decesul mamei sale. Acestuia i-a fost stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 10 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, anunță Procuratura Generală. Sentința a fost pronunțată luni, 14 august de către Judecătoriei Bălți, sediul Fălești. 

„În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, pe 4 iunie, in jurul оrеi 21:00, în timp се afla la domiciliul său din оrașul Fălești, fiind în stare de ebrietate alcoolică, în rezultatul unui conflict iscat între el și mama sa, i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste suprafața întregului ei соrр, са rezultat, cauzându-i, potrivit raportului de ехреrtiză judiciară, lеziuni соrроrаlе grave, în rezultatul сărora, în sсurt timp, а survenit decesul victimei”, explică procurorii.

Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția pentru fapta de care a fost acuzat.

Tot luni, conform unei alte sentințe pronunțate de Judecătoria Bălți, sediul Fălești, un bărbat de 51 de ani a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru fapte similare de violență în familie față de mama sa, care au dus la cauzarea vătămărilor grave integrității corporale a acesteia.

Sentințele sunt cu drept de apel la Curtea de Apel Bălți, în termen de 15 zile.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"