NordNews
Avem ce spune

Un bărbat din Florești, stopat pentru transportul ilegal de furtuni antiincendiare

Un bărbat de 34 de ani din satul Cunicea, raionul Florești a fost stopat de polițiștii de frontieră pentru transportul ilegal de furtuni antiincendiare.

Cazul a fost înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute. Aflați în misiune de serviciu, un echipaj mobil al Direcției în apropierea localității Olănești, raionul Ștefan Vodă, a oprit în trafic un microbuz de model Mercedes cu semiremorcă – Schmitz
Ca urmare a verificărilor de rigoare, cu acordul și în prezența proprietarului, în lăzile laterale pentru bagajul tehnic al semiremorcii au fost depistate o motopompă și 25 de furtunuri antiincendiare, cu lungimea de 20 metri și diametrul 50 mm fiecare.
Pentru bunurile depistate, proprietarul nu a putut prezenta documente ce ar confirma originea și proveniența, însă din declarațiile sale și verificările suplimentare s-a aflat că marfa ar fi fost transportată din Federația Rusă și, ulterior introdusă în Republica Moldova, prin eludarea controlului vamal.
Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă o amendă de până la 4500 lei, cu confiscarea mărfii.

Sursa foto: Poliția de frontieră

Sursa foto: Poliția de frontieră

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"