Cadavrul unui bărbat, a fost depistat pe pragul casei sale, după ce a un vecin, cu care a băut împreună, l-a lovit cu un topor în cap. Crima a avut loc în localitatea Baroncea din raionul Drochia, iar primarul din localitatea a fost cel care a chemat poliția, scrie deschide.md.
Oamenii legii au stabilit la fața locului că, victima, un bărbat în vârstă de 56 de ani, cadavrul căruia a fost găsit pe prispa casei sale, a murit după ce a fost lovit în cap cu un obiect dur. Preliminar, medici legiști presupun că bărbatul ar fi fost lovit în tâmplă cu partea opusă a unui topor.
Ulterior, oamenii legii au stabilit și un suspect, acesta s-a dovedit a fi un vecin de-al victimei, un bărbat în vârstă de 47 de ani, care anterior a fost de mai multe ori certat cu legea.
Polițiștii din Drochia cercetează cazul, pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comis omorul, dar și interprind toate măsurile de rigoare pentru a-l reține pe făptaș.
Un bărbat din satul Baroncea, raionul Drochia și-a omorât vecinul cu toporul

Articolul precedent