NordNews
Avem ce spune

Un fost comandant de submarin, omul din spatele succesului campaniei de vaccinare din Portugalia

Portugalia este țara europeană cu cea mai mare rată a vaccinării. 84% din populație a fost imunizată, fapt ce plasează statul iberic în fruntea clasamentului mondial, alături de Singapore și Emiratele Arabe. Aproape toți portughezii cu vârste între 65 și 80 de ani au fost imunizați, succes pus pe seama unui fost comandant de submarin. Henrique Melo este viceamiral și a fost numit șef al campaniei de vaccinare la începutul anului. De atunci, a devenit una dintre cele mai populare figuri din țară, scrie Digi24. 

Viceamiralul Mela preluat conducerea echipei care a coordonat campania de vaccinare în februarie anul acesta. Predecesorul lui a renunțat la post după ce s-a aflat că unii portughezi au sărit rândul la imunizare. Portugalia era atunci în lockdown național, era pe locul 1 în lume la incidență, iar sistemul de sănătate era aproape de colaps. 

Viceamiralul Melo a început să se îmbrace doar în uniforma de camuflaj și să folosească limbaj militar ca să convingă populația să se vaccineze. De asemenea, a ținut politicul departe. Și a funcționat. Din februarie în octombrie, procentul celor vaccinați cu schema completă în Portugalia a ajuns de la 0,8 la sută la aproape 85 la sută.

„Când ajungem la 85%, cred că nu mai avem pe cine să vaccinăm. Dacă nu cumva începem să vaccinăm câini, pisici și papagali. Vreau să controlăm virusul, să vaccinăm cât mai mulți dintre oamenii eligibili astfel încât virusul să nu mai aibă loc de manevră”, anunța Henrique Gouveia e Melo, șeful campaniei de vaccinare din Portugalia.

Viceamiralul Henrique Melo, în vârstă de 60 de ani, nu pare, la prima vedere, omul potrivit să conducă o campanie de imunizare. În primul rând, nu are treabă cu medicina. Este comandat de submarin, pasionat de matematică și calculatoare, autor de cărți și articole despre tactici de lupte navale. A fost purtător de cuvânt al marinei portugheze timp de trei ani.

Dar atitudinea și comportamentul l-au făcut foarte popular și i-au adus numeroase premii, pe care nu le-a acceptat în nume propriu.

„Neobosit, riguros, îndrăzneț, dar modest în modul în care s-a prezentat pe sine”, așa a fost caracterizat la gala în care i s-a oferit un premiu.

„Vreau să vă reamintesc că am fost un soldat care a îndeplinit misiunea pe care a primit-o. Acest premiu este pentru noi toți, pentru comunitatea noastră”, a replicat Henrique Gouveia e Melo.

Viceamiralul a fost atât de eficient, încât s-a lăsat singur fără loc de muncă. Celula de criză pentru vaccinare a fost desființată luna trecută, deoarece misiunea a fost îndeplinită.

Sloganul echipei coordonate de comandantul de submarin a fost cât se poate de simplu: „Virusul se combate prin vaccin”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata