NordNews
Avem ce spune

Un interlop, reținut pentru șantaj

Din luna octombrie 2018 până în luna februarie 2019, ofițerii  Direcției combatere a crimei organizate INI, Direcției generale urmărire penală a IGP și colegii de la IP Ocnița, în conlucrare cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au documentat acțiunile ilegale ale unui grup infracțional care sub diferite pretexte, printre care și acordarea așa-zisei ,,protecții” din partea interlopilor, prin şantaj însoțit de amenințări cu aplicarea violenței fizice, încasau permanent anumite ”taxe” ilegale de la persoanele ce desfășurau afaceri în domeniul transportului de pasageri prin punctul de trecere a frontierei de stat dintre Republica Moldova și Ucraina ”Otaci – Moghiliov-Podolischii”.

 

 

Ca rezultat al acţiunilor de urmărire penală și al măsurilor speciale de investigație desfășurate, a fost identificat organizatorul grupului infracțional, un bărbat de origine daghestaneză, cu antecedente penale, anterior fiind afiliat organizației criminale ”Makena”, condusă de către așa-numitul ”hoț în lege”, Vladimir Moscalciuc.

 

La data de 8 februarie curent, suspectul a fost reținut în flagrant în mun. Chișinău, în momentul primirii de la una dintre victime a unei tranșe din ”taxa” impusă acesteia pentru protecție.

 

La demersul procurorilor, în privința învinuitului a fost aplicată măsura arestării preventive pe un termen de 30 zile.

 

Dacă i se va demonstra vinovăția, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 7 la 10 ani.

 

Investigațiile pe caz continuă, în scopul identificării tuturor complicilor învinuitului, precum și altor persoane care au avut de suferit în urma activităților ilicite ale grupului infracțional.

 

Acțiunile de reținere s-au desfășurat cu suportul ofițerilor de la Fulger.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata