Un medic epidemiolog din Edineț, infectat cu coronavirus

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Fostul șef al Centrului de Sănătate Publică din Edineț, în prezent, medic epidemiolog în cadrul aceleiași instituții, a fost testat pozitiv la COVID-19. Bolnavul este internat în Spitalul Raional Edineț. Potrivit primarului municipiului Edineț, Constantin Cojocari, medicul s-ar fi infectat după ce a intrat în contact cu feciorul său, medic la Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească din Bălți.

Medicul a avut contact cu feciorul lui care lucrează la ambulanță la Bălți. Acesta, la rândul lui,  a transportat cu ambulanța pacienți infectați cu coronavirus din zona de nord a țării, la spitalele din Chișinău. Probabil, din contactele respecive s-a infectat și dumnealui”, ne-a comunicat primarul.

Contactată telefonic, șefa Centrului Sănătate Publică Edineț, Aliona Pistriuga, ne-a spus că  Centrul de Sănătate Publică activează în regim obișnuit. Totodată, șefa a menționat că, angajații care au intrat  în contact cu bolnavul au fost plasați în carantină.

Până în prezent, în raionul Edineț au fost confirmate 11 cazuri de infecție cu Covid-19.

leave a reply