NordNews
Avem ce spune

Un medic terapeut de la Spitalul Raional Anenii Noi, răpus de COVID-19

Încă un angajat al sistemului medical din R. Moldova a trecut la cele veșnice, fiind răpus de COVID-19. Este vorba despre Mihail Preoteasa, medic terapeut care a activat la Spitalul Raional Anenii Noi. Anunțul a fost făcut de Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” care a venit cu un mesaj de condoleanțe, scrie deschide.md.

„Comunitatea academică a USMF „Nicolae Testemiţanu” exprimă condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune familiei, rudelor apropiate și colegilor de serviciu, în legătură cu trecerea în eternitate a medicului terapeut Mihail PREOTEASA, care a fost răpus de coronavirusul de tip nou. A activat în calitate de șef al Secţiei de terapie generală a Spitalului Raional Anenii Noi, fiind un profesionist remarcabil, care și-a dedicat întreaga viață sănătății oamenilor. Odihnă și lumină veșnică!”, este mesajul Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.

Acesta este al 31-lea deces provocat de COVID-19 în rândul lucrătorilor medicali din R. Moldova.
Ministerul Sănătății urmează să confirme oficial decesul medicului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"