Un metru cub de apă la Edineț costă mai scump decât în Germania

Locuitorii orașului Bălți plătesc cel mai puțin, comparativ cu cei din nordul republicii, pentru serviciile de alimentare cu apă și de canalizare, tariful fiind aproape 15 lei pentru un metru cub de apă. De exemplu, în orașul Edineț, consumatorii sunt nevoiți să scoată din buzunare câte 38 de lei pentru metru cub de apă, acesta constituind cel mai ridicat tarif din regiune.

Cu toate că în Edineț apa potabilă costă scump, locuitorii susțin că apa de la robinet este de o calitate foarte proastă. De altfel, uimitor, costul unui metru cub de apă la Edineț este mai scump decât în Germania, unde un metru cub de apă și canalizare ajunge în medie la 1,50 euro = 31 de lei.

Potrivit  reprezentanților Apă-Canal din Edineț, tarifele depind de volumele livrate și de pierderi.

 

Pe poziția a doua se află orașele Sângerei și Drochia, unde un metru cub de apă consumat ajunge la 17 lei, urmate de Briceni- 23 de lei, Râșcani- 24 de lei, Florești- 25 de lei și Glodeni- 27 de lei.

În orașele Ocnița și Fălești tarifele sunt mai mari decât în celelalte orașe din nord, cu excepția Edinețului, firește.Astfel, locuitorii Ocniței plătesc 31 de lei pentru metru cub, iar cei din Fălești – 33 de lei.

 

 

0 comentarii
  1. […] Их тариф составляет 15 леев за кубометр воды, в то время как жители Единец вынуждены платить 38 леев за такой же объем воды. Это наиболее высокая цена в регионе, передает Источник: bloknot-moldova.md со ссылкой на nordnews.md […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata