NordNews
Avem ce spune

Un nou secretar de stat la Ministerul Economiei

Ministerul Economiei și Infrastructurii are un nou secretar de stat. Guvernul l-a numit astăzi în funcție pe Alexandru Sonic, care vine din diasporă, scrie tv8.md.
Acesta și-a făcut studiile în Marea Britanie, având diplome de licență și masterat de la Universitatea Oxfort. A lucrat 13 ani la o renumită bancă de investiții, dar și la o companie industrială mare din străinătate.  „Are o experiență bogată în diverse domenii ale economiei”, a precizat ministrul Economiei, Vadim Brânzan.
„Eu îl cunosc pe domnul Sonic.Vreau să precizez că nu este vorba despre substituirea unor capacități locale, ci despre încercarea de a aduce oamenii înapoi din diasporă. Nu este o politică discriminatorie”, a adăugat ministra Finanțelor Natalia Gavriliță, motivând astfel de ce sunt numite în diverse funcții persoane care au activat până acum în străinătate.

Alexandru Sonic a mulțumit Guvernului pentru încrederea acordată și a declarat că vine dintr-o familie implicată în business, părinții săi având afaceri în R. Moldova. „De când am plecat în Anglia, am avut un regret că lucrurile nu s-au mișcat acasă cum se mișcă în Vest”, a motivat Sonic faptul că a acceptat să revină în R. Moldova să lucreze într-o funcție publică.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"