NordNews
Avem ce spune

„Un număr uriaș” de sarcofage sigilate au fost scoase la lumină într-o necropolă egipteană

Arheologii egipteni au descoperit în Saqqara, mai multe sarcofage sigilate, adăugându-se celor aprope 60 deja descoperite în necropolă. Oficialii nu au dezvăluit câte astfel de artefacte noi au descoperite de această dată, însă au menționat că este vorba despre „un număr uriaș”, scrie digi24.ro

Ministrul Antichităților, Khaled El-Enany, a transmis pe Instagram că descoperirea se ridică la câteva „zeci” de sarcofage. Se crede că această colecție datează de acum 2.500 de ani. În morminte recent descoperite au fost găsite și statuete colorate.

Arheologii sunt de părere că sarcofagele aparțin unor oficiali și preoți din dinastia a 26-a, care a condus Egiptul între 664 î.Hr. Ministerul Turismului a declarat că mai multe detalii despre această descoperire vor fi anunțate în „următoarele săptămâni”.

Sarcofagele recent descoperite vor fi expuse în cadrul Marelui Muzeul Egiptean din Giza. Construcția de 5,2 milioane de metri pătrați va deveni cel mai mare muzeu din lume dedicat unei singure civilizații.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata