NordNews
Avem ce spune

Un polițist din Florești, răpit de separatiștii de la Tiraspol

Un angajat al Inspectoratului de Poliție Florești din cadrul Inspectoratului General de Poliție a fost răpit în această dimineață de către mascații așa-zisului KGB transnistrean ( ministerul securității de la Tiraspol). Incidentul a avut loc  în zona de securitate, în orașul Kamenca, din stânga Nistrului, scrie Deschide.md.

Soția polițistului a sunat astăzi, în jurul orei 09:30, la conducerea IP Florești, să anunțe că noaptea trecută mai multe persoane i-ar fi spart geamurile locuinței, iar despre acest fapt l-a anunțat pe soțul ei.

Ultimul, în vârstă de 41 de ani, angajat al IP Florești, a venit la fața locului, însă tot atunci, în curtea casei au dat buzna mai multe persoane mascate care aveau pe haine inscripția MGB.

Mascații l-au imobilizat pe polițist și l-au urcat într-un automobil, iar ulterior s-au deplasat într-o direcție necunoscută.

Ion Mămăligă, șeful Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, a confirmat incidentul și a declarat că, în prezent, se înterprind toate măsurile pentru a identifica locul aflării polițistului, dar și pentru eliberarea acestuia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata