
Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Sîngerei, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru complecitate de corupere pasivă. Acesta își va exercita pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis. Totodată, acesta va plăti și o amendă în valoare de 200.000 mii lei, conform Sentinței Judecătoriei Bălți, sediul Sângerei.
Din sursele procurorilor, inspectorul a acționat pe 30 ianuarie 2020 în complicitate cu un ofițer de investigații din cadrul IP Sîngerei. Cei doi au primit ilegal de la un denunțător suma de 6000 mii de lei pentru a transmite materialele acumulate în privința acestuia organului de urmărire penală, care este responsabil să investigheze acțiunile sale pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate necrologică, precum și nu a întocmi acestuia proces verbal contravențional pentru consumul de droguri.
Inspectorul nu și-a recunoscut vina. Iar cea de a doua persoană implicată și-a recunoscut vinovăția. Astfel, prin sentința Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei din 23 decembrie 2020, ofițerul de investigații vizat a fost condamnat la 4 ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă de 3 ani, a fost amendat cu 150 000 de lei și i-a fost privat dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de 5 ani.
În același timp, instanța de judecată a dispus confiscarea în beneficiul statului a sumei de 6000 lei, anexați la materialele cauzei, ca bunuri rezultate din infracțiune.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.