NordNews
Avem ce spune

Un preot din Chișinău și-a abuzat sexual fiica vitregă. Chinurile copilei au durat trei ani

Un preot al unei mănăstiri din municipiul Chișinău a fost condamnat la 16 ani de închisoare după ce a abuzat-o sexual, timp de 3 ani, pe fiica femeii cu care era în relații de concubinaj.

Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Totodată, condamnatul trebuie să achite și un prejudiciu moral în sumă de 100.000 de lei.

Potrivit Poliției, în 2016, mama copilei și preotul vizat au hotărât să locuiască „ca familie”. Atunci, femeia i-a făcut acestuia cunoștință cu fiica sa, elevă în clasa a VI-a.

Totuși, un an mai târziu, atunci când copila avea vârsta de 13 ani, inculpatul a întreținut cu ea prima relație sexuală, fără acordul acesteia, profitând de vârsta fragedă a fetei, iar ulterior și în forme perverse.

Mai mult, acesta o obliga să întrețină relații sexuale și în stăreția mănăstirii, prin șantajarea copilei precum că, în cazul refuzului ei, urma să facă publică relația lor, inclusiv la locul de studii.

În ceea ce privește mama copilei cu care inculpatul se afla în concubinaj, ultima a fost critică față de avansurile camuflate pe care a observat că acesta i le făcea fiicei.

Însă, așa cum serviciul ei presupunea absența frecventă de acasă, inclusiv în perioada zilei de după orarul școlar, abuzul s-a produs și a continuat mai mult de trei ani – perioadă în care victima nu informase pe nimeni despre acest lucru, așa cum experimenta un sentiment de rușine.

Totul a ieșit la iveală după ce concubinajul cu mama victimei a fost întrerupt din motivul că inculpatul făcea exces de băuturi alcoolice și manifesta agresivitate verbală și fizică față de ea și fiica sa.

Un factor important în investigarea de către procurorii PCCOCS a abuzului l-a constituit autosesizarea ofițerului Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, în baza datelor operative, precum și înregistrarea unor discuții telefonice ulterioare cu preotul investigat, autorizate de judecătorul de instrucție.

După pornirea urmăririi penale, victimei i-a fost acordată asistență psihologică și socială, inclusiv prin oferirea spațiului de trai temporar, într-un centru dedicat protecției victimelor traficului de ființe umane.

De asemenea, victima a beneficiat de instruire în domeniul dactilografierii, achitată de către autorități.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"