NordNews
Avem ce spune

Un primar de la Șoldănești, fost angajat al Procuraturii Generale, va primi recompensă de 10 mii de euro de la stat, în urma unei decizii a CEDO

Republica Moldova plătește pentru păcate vechi. Statul nostru a fost condamnat a doua oară la CtEDO în dosarul „Guja c. R.Moldova”. Motiv pentru decizia Curții au fost acțiunile fostului Procuror General, Valeriu Gurbulea care a mimat executarea primei decizii CtEDO, adică – restabilirea lui Iacob Guja în funcția de purtător de cuvânt al PG, demis în 2003 pentru divulgarea unor informații de interes public, informează realitatea.md.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut astăzi publică hotărârea pe caz, în care a constatat, în unanimitate, că a avut loc violarea Articolului 10 (dreptul la libertatea de exprimare) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Cauza se referă la alegația reclamantului privind continuarea violării dreptului său la libertatea de exprimare după incidentul de informare (whistle-blowing), în pofida hotărârii Marii Camere în favoarea sa, Guja c. Moldovei, scrie lhr.md.
Reclamantul s-a plâns că autorităţile doar au mimat executarea hotărârii privind restabilirea sa în funcție, ca ulterior iarăși să-l concedieze. Curtea a constatat că, în pofida alegaţiei de a executa hotărârea sa anterioară, Guvernul Moldovei nu a intenţionat niciodată să-l restabilească cu adevărat pe reclamant. În realitatea, cea de a doua concediere a fost măsură punitivă ca răspuns pentru divulgarea unor informații de interes public în 2003.
Mai mult de atât, instanţele naţionale au contribuit la violarea drepturilor reclamantului prin refuzul de a examina alegaţiile acestuia şi dovezile sale, şi prin ignorarea principiilor stabilite în cauza anterioară.
În fapt
Reclamantul este Iacob Guja, născut în anul 1970, în prezent locuiește în Şestaci, r-nul Şoldănești.
La originea speței se află hotărârea Curții pe cauza Guja c. Moldovei (cererea nr. 14277/04). În acest caz, Curtea a constatat încălcarea Articolului 10 din Convenție pe motiv că reclamantul a fost concediat de la locul de muncă, după ce a dezvăluit jurnaliștilor documente referitoare la presupusele ilegalități ce au avut loc la locul său de muncă.
După ce Curtea a adoptat hotărârea de mai sus, reclamantul a solicitat instanțelor naționale revizuirea hotărârilor anterioare. La data de 28 mai 2008, Curtea Supremă de Justiție a dispus restabilirea reclamantului în funcția de șef al Secției relații cu mijloacele de informare în masă a Procuraturii Generale.
La data de 29 mai 2008, Procurorul General îi solicitase reclamantului să demisioneze din proprie inițiativă. Întrucât reclamantul a refuzat, Procurorul General i-a spus că „el are suficient potențial pentru a-l forța să facă asta”. Totodată i s-a comunicat să meargă acasă și să aștepte emiterea ordinului de restabilire.
La data de 6 iunie 2008, reclamantul a fost invitat la Procuratura Generală fiindu-i prezentat un ordin de restabilire în funcția deținută anterior. Cu toate acestea, reclamantului nu i s-a alocat un birou și nu i s-a oferit un card magnetic pentru a putea intra în clădire. În fiecare dimineață, el trebuia să aștepte în afara clădirii, până când cineva din superiori i-ar fi permis accesul. Din moment ce el nu dispunea de birou sau un alt spațiu adecvat de muncă, el stătea în bibliotecă sau în biroul de presă. De fiecare dată când angajații serviciului de presă părăseau biroul, reclamantul era rugat să aștepte pe hol, chiar și timp de câteva ore, deoarece aceștia invocau că li s-a interzis să-i permită accesul la informațiile care nu au fost făcute publice.
La 16 iunie 2008 reclamantului i-a fost adus la cunoștință un ordin de concediere. Temei pentru concediere a servit demisionarea în 2003 a Procurorului General care l-a angajat. Potrivit ordinului, concedierea acestuia a fost acceptată de sindicate la 06 iunie 2008, dată la care acesta a fost restabilit.
La 10 iulie 2008 reclamantul a contestat ordinul din 16 iunie în fața Curții de Apel Chișinău. El a susținut, inter alia, că, din 2003, Procurorul General a fost schimbat de două ori și nu a mai fost cineva concediat din acest motiv. El a invocat, de asemenea, articolul 46 din Convenție și a susținut că demiterea sa a constituit o încălcare a acestui articol.
La 17 decembrie 2008, Curtea de Apel Chișinău a respins acțiunea reclamantului și a decis că concedierea sa a fost în conformitate cu legea. Cu referire la argumentul reclamantului cu privire la încălcarea articolului 46, Curtea de Apel a considerat că hotărârea Curții a fost executată odată ce instanțele naționale au revizuit hotărârile care au confirmat concedierea sa din 2003.
Reclamantul a înaintat un recurs la Curtea Supremă de Justiție, însă acesta a fost respins la data de 29 aprilie 2009.
În fața Curții, reclamantul s-a plâns în temeiul Articolului 10 al Convenției, că concedierea sa repetată i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare.
Decizia Curţii
În primul rând Curtea a determinat dacă este competentă să examineze noua cauză, cu toate că Comitetul de Miniştri continua să supravegheze executarea primei hotărâri. Curtea a notat că ea va face acest pas dacă nouă cerere conţine informaţii noi relevante ce se referă la chestiuni nesoluţionate de hotărârea iniţială. Aceste informaţii noi relevante includ circumstanţe referitoare la cea de a doua concediere şi motivele reţinute de instanţele judecătoreşti pentru respingerea acţiunii.
Curtea apoi s-a referit la chestiunea dacă a avut loc o nouă violare a Articolului 10. Ea a notat că modul în care autorităţile au executat decizia Curţii Supreme din mai 2008 de restabilire a reclamantului şi tratamentul la care a fost supus acesta pe durata a zece zile a angajării sale permitea unui observator obiectiv să concluzioneze că noua concediere nu a fost rezultatul unei noi şi irelevante dispute de muncă, dar mai degrabă o continuare a măsurilor de represiune pentru whistle-blowing-ul din 2003. Curtea a concluzionat că noua concediere constituie o ingerinţă în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare.
Revăzând principiile generale stabilite de Marea Cameră în hotărârea iniţială, Curtea a decis să lase deschisă chestiunile dacă ingerinţa a fost conformă legislaţiei naţionale şi dacă a urmărit un scop legitim. Totuşi, pentru aceleaşi motive ca în hotărârea iniţială, acţionând cu bună credinţă, interesul public puternic şi aşa mai departe, Curtea a concluzionat că noua ingerinţă nu era necesară într-o societate democratică potrivit Articolului 10 § 2. Decizia Curţii de această dată a fost consolidată de faptul că instanţele naţionale au ignorat ceea ce părea să fie esenţa apărării reclamantului, şi anume alegaţiile că restabilirea sa nu a fost veritabilă şi că Procuratura Generală a continuat măsurile sale de represiune împotriva acestuia pentru informare.
Curtea a constatat în unanimitate că cea de a doua concediere a Dlui Guja i-a încălcat dreptul la libertatea exprimare, în particular dreptul de a comunica informaţii, potrivit Articolului 10.
Reclamantul a cerut 10.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral, 10.000 Euro cu titlu de prejudiciu material şi 1.500 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.
Curtea i-a acordat reclamantului 10.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi material şi 1.500 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.
În faţa Curţii reclamantul a fost reprezentant de V. Zama, avocat din Chişinău.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata